Proiectul își propune să dezvolte un partenerit strategic între trei instituții de învățământ polițienesc din România, Ungaria și Germania cu scopul de a promova și adapta la nevoile instituționale și transnaționale identificate instruirea tutorilor, modul de organizare și desfășurare, metodele, instrumentele și mijloacele didactice aferente stagiului de practică al elevilor/studenților acestor instituții.
În acest sens, proiectul și-a propus crearea unui cadru unitar de instruire practică în unitățile de învățământ polițienesc prin dezvoltarea competențelor tutorilor/mentorilor și organizarea stagiului de practică în concordanță cu tendințele europene în domeniul educației și formării profesionale.
Pentru atingerea acestui scop s-au stabilit patru mari obiective:
Instrumentele Elemente de bază ale standardului ocupațional pentru tutori, Proiectul de standard de pregătire profesională a tutorilor și Proiect de curriculum pentru formarea tutorilor, elaborate în cadrul proiectului, vor sta la baza organizării și planificării unei pregștiri profesionale continue, unitare a acestora. De asemenea, Ghidul stagiului de practică pentru tutori și Platforma educațională TRIDENT vor avea o abordare inovativă în ceea ce privește mijloacele și instrumentele didactice folosite. Aceste două elemente (ghidul și platforma) vor fi principalele instrumente în pregătirea elevilor/studenților pe durata stagiului de practică, fără a fi nevoie de a-i scoate pe tutori de la locul de muncă. Prin intermediul acestui proiect, pe baza experienței partnerului german în utilizarea pe durata pregătirii a tehnicii Realității Virtuale (VR), partenerii intenționează să introducă și să promoveze utilizarea acestei tehnici în pregătirea polițiștilor la locul de muncă. La elaborarea Ghidului stagiului de practică pentru tutori (imagini, materiale didactice, elemente care să poată fi vizualizate în detaliu, scanări, multiplicări etc.) vom utiliza de asemenea echipamente digitale și IT din dotarea fiecărui partner sau achiziționate în cadrul proiectului.
Ghidul de organizare și desfășurare a stagiului de practică și Ghidul stagiului de practică pentru elevi vor facilita atât activitatea tutorilor/mentorilor și a elevilor, cât și a instituțiilor de învățământ, oferind în mod unitar, centralizat toate informațiile necesare acestora pentru organizarea, desfășurarea și evaluarea stagiului de practică. Educația și pregătirea polițienească au loc într-o Europă a integrării, diversității, mobilității și migrației. Prin ceea ce face, prin exemplu personal, tutorele/mentorul este un ghid profesional, prin acestea devenind vectorul principal în educația civică a elevilor pe care îi instruiește, de la locul de muncă, pe perioada stagiului de practică, punând în valoare potențialul educabililor și oferindu-le repere în materie de etică profesională. Din acest punct de vedere, toate produsele intelectuale vor atinge problema educației civice, în privința diversității și a principiilor legale aplicabile în interacțiunea cu grupuri marginalizate. Factorii decizionali din educație încurajează toate instituțiile să se implice în cooperări internaționale, în scopul inovării care să se ralieze noii pregătiri internaționale bazate pe rezultatele învățării.
Proiectul se adresează următoarelor domenii/tematici: