O2 - Proiect de Program de studii pentru cupația de tutore, comun pentru SAPSM, HdP și MRVT, vizează stabilirea legăturii dintre deprinderile și competențele necesare practicării ocupației de tutore şi elementele definitorii ale formării profesionale. Produsul a fost conceput luând în considerare diferențele existente în cele trei țări la nivel de legislație specifică domeniului, ținând cont în același timp de modele și competențe de dobândit, care, de asemenea, diferă în Germania, România sau Ungaria.
Proiectul se adresează tutorilor/mentorilor care îndrumă activitatea elevilor din învățământul polițienesc pe perioada stagiului de practică. Tutorii pregătiți pe baza acestui proiect de standard de calificare, vor deveni instructori cu valoare intrinsecă și profesională validată, dobândind acele calități, deprinderi și atitudini necesare ghidării elevilor pe parcursul învățării la locul de muncă. Instituțiile de învățământ polițienesc și structurile din cadrul polițiilor naționale care răspund de formarea polițiștilor vor dispune astfel de cadrul normativ necesar organizării cursurilor de formare a tutorilor. Un alt grup țintă îl reprezintă și unitățile de poliție în cadrul cărora sunt angajați tutorii, ca beneficiari ai unei categorii de polițiști tutori bine pregătiți.
Pentru a asigura dobândirea/îmbunătățirea de către tutori a abilităților necesare desfășurării activității de tutelă, în cadrul unui program de pregătire profesională dedicat și corelat atât cu cerințele sistemului polițienesc cât și cu obiectivele stagiului de practică, instituțiile partenere au pornit de la „profilul profesional” al tutorelui pentru stagiul de practică. Acest profil profesional cuprinde elementele de bază ale ocupației/activității, respectiv: atribuții, sarcini, responsabilități, aptitudini, abilități, trăsături personale, cerințe de pregătire/calificare (condiții de acces la formare, nivel, metode, durata) și experiența practică necesară pentru a deveni tutore.
Proiectul a identificat acele aptitudini necesare și dezirabile pentru tutore, prezentând în mod eficient conținuturile urmărite ale calificării, prin folosirea categoriilor europene ale competențelor - Cadrul European al Calificărilor (EQF). Calificarea pentru tutorii de practică este derivată din cerințele profilului specificate în O1 - Elemente de bază ale standardului ocupațional pentru tutori, și din sarcinile, responsabilitățile și competențele descrise acolo, și este atribuit nivelului 5 din EQF, ținând cont de cadrele naționale ale calificărilor din GE, RO și HU.
Produsul se deschide cu o introducere în care este explicată necesitatea și utilitatea sa, modul în care a fost elaborat pornind de la produsul intelectual anterior, modul în care poate fi accesat pe platforma Trident. În continuare, este prezentat EQF, în care rezultatele învățării sunt reprezentate în cele opt niveluri de referință, variind de la competențe de zi cu zi (nivel 1) până la nivel de doctorat (nivel 8). În urma analizei în grupurile de experți s-a stabilit că calificarea pentru tutorii de practică corespunde nivelului 5. Proiectul a fost proiectat pe patru unități de rezultate ale învățării organizate pe structura din cadrul național al calificărilor sub formă de cunoștințe, abilități și atitudini/responsabilități.
Prima unitate de rezultate ale învățării FUNDAMENTELE TUTORILOR acoperă elementele de bază ale activității ca tutore profesional. Aceasta include competențe în bazele, conținuturile și procesele pregătirii polițienești, planificarea și organizarea stagiului de practică, managementul activității elevului la unitatea de practică precum și monitorizarea și evaluarea elevului pe timpul stagiului de practică.
A doua unitate de rezultate ale învățării, APLICAREA CUNOȘTINȚELOR PEDAGOGICE, are în vedere competențele în pedagogia aplicată ce includ bazele educației adulților, proiectarea didactică a stagiului, dezvoltarea competențelor orientate spre cerere ale elevilor, documentarea stagiului precum și comunicarea cu instituția de învățământ.
APLICAREA CUNOȘTINȚELOR DIGITALE, a treia unitate de rezultate ale învățării, include aptitudini de utilizare a instrumentelor digitale în educația elevilor, utilizarea platformelor educaționale precum și a sistemelor informatice ale poliției. Abilitățile de leader, de comunicare și alte competențe privind diversitatea care sunt esențiale pentru îndeplinirea profesională a rolului de tutore sunt incluse în cea de a patra unitate de rezultate ale învățării,
PROFESIONALISM. Produsul răspunde necesității unei pregătiri unitare a tutorilor/mentorilor, corelate cu nevoile instituționale și cerințele pieței muncii, pe baza unui program de studii adaptat activităţilor, sarcinilor şi responsabilităţilor specifice tutorilor pentru stagiul de practică. Pornind de la acest cadru comun, parteneriul maghiar și cel român au elaborat separat propriul proiect de standard, respectând condițiile de formă și conținut, specifice legislației naționale, proiect care corespunde propriului nivel de interes. În acest sens, partenerii au selectat acele cunoștințe, abilități și atitudini/responsabilități pe care le-au considerat dezirabile în propriul proiect de standard de pregătire profesională, elaborat în acord cu legislația specifică, nevoile identificate și elementele particulare.
O2 a fost elaborat în cele trei limbi ale partenerilor de proiect, precum și în limba engleză. La elaborarea acestuia au fost angrenați experți din instituțiile partenere (personal de conducere, personal didactic, tehnicieni).